Personal sunt indiscret cand sunt cu Toulouse Lautrec

Pe o foaie alba si invartita in cornet
Ce adina coji de seminte

Ai pus o palarie invers si-ai aruncat apa in ea

Au curs din gauri doar cuvinte
Cuvintele care-au iesit din mintea mea

Împrăştiate-s pe pământ argila,
Ar creşte pui de viaţă verde

Ar creşte daca-r putea săraca, însă cuvântul nu se adună, el se pierde

Îmi pare rău că nu sunt rău de râu ce rău izvoară
Îmi pare prost, sunt un hapsân, hapsân de gânduri, hapsân ce risc
Hapsân de sânul tău ce-l plisc
Dar pune tu un gând deoparte, bagăl după colţ
Împarte cu mintea şi desparte..cei bun, cei prost, cei fără rost
Şi-ntreabă..din ce a curs pe jos
Când minţi în minţi ivite
Ar vrea găuri din pălărie să fie fără limite
Nu spn nimic… nici nu mai vreau
În sus stă pălăria când eu stau
În jos cad lacrimi în sus cad vise
În guri cad sunete, în foi cad manuscrise
În pensule curg forme, nu ale tale..ale lor
În cinema curg ochii tuturor
Speranţa prea..mai stă să curgă
Raţa din ciocul tău de câine
Botul murder şi ud a lins o urmă
Argila a secat precum secoaja de pe pâine
Când azi nu-I ieri, şi ieri nu-I mâine…
Ce nu e când?
Ce se mai schimbă pe pământ?
Ciudat e când tu furi un gând
Un gând ce se născuse, un gând ce nu murise…un gând ce îl mai văd prin vise
Ciudat-furat
Ai vrea ca să visezi ca eu
Păcat
Trăieşte din cât mai ai tu
Visul meu!