Baubaba de la miezul noptii

 

      Baubaba de la miezul noptii 

Se facea o noapte furioasa de iarna, cu zapada intre blocurile tuturor barajelor de la Poarta Faur 4, umblam pe strazi ocolitoare de bulevarde ce anuntau marea unire din 1918 aflandu-ma in aceeasi luna cu Decembrie.

Bausem destul de mult la un vechi prieten hengdai, alaturi de care petrecusem multi ani in Bucuresti si cum capacul la butoi nu era pus, am rapus si un colt de baubab la filtru, abea ce vazusem cum murea John Snow in snow, sange rosu peste zapada alba, si ma gandeam cum blocurile de 10 etaje sunt precum o patura de corali pe timp de vara intre cartierele de case vechi si bulevarde, cand intri pe stradute sunetul traficului din Bucureti se mai domoleste, acea patura de corali imi parea acum precum un zid mare de gheata inconjurat de zapada precum in film.

Eram un cavaler intr-un quest north of the Wall, mergeam sa-mi recuperez o cunstinta feminina din casa ei proprie si sa petrec noaptea acolo, era o perioada mai tumultoasa in care imi placea sa hoinaresc si nu aveam nici un lup, nici un Ochi Negri sa-mi pazesca drumul, eram doar eu, un lup singur in singuratatea nopti de iarna, asa cum sunt iernile in Bucuresti daca esti celibatar si nu ai nici o familie.

Garsoniera era situata la etajul zece unui astfel de zid de bulevard, daca nu erau norii chiar atat de sus as zice ca as vedea MeC-ul din intersectie. Am urcat cu colvia acest zid, si micul lift ce ma ducea pe zid ca sa ma lupt cu placerea pentru o gazduire calda de femeie singura, in orasul asta singur, uneori te afli pierdut in nopti doar pentru a nu te ragasii acasa, daca nu stai acasa, sau daca nu ai o casa, uneori chiaria-i scumpa. 

Secundele din lift se ridicau lent, precum se ridicau si sperantele mele catre un han, putina piele pacatoasa si putina caldura de calorifer cu sosete flausate. Ciudat acest element al liftului, insusi cuvantul te duce catre o levitatie mecanica, ca si cum undeva in spatele blocului un vechi gigant, intorcea de o roata mare nu ca un capitan de vas ci ca un vechi elemental cu suflet albastru, te ridica etaj cu etaj, intr-un sunet lent de un tarziu in care orice om ce trebuie sa se trezeasca si sa mearga la munca, stie ca are de dezapezit, caci abea ce a nins si neaua a inceput sa semene centrimetri records pe macadam dam dam, pe garaje, pe semne de farmacii Catena, chioscuri si statii de autobuze albe, totul era alb, pana si griul de la atata nins parea mai alb.

Ajung la usa, bat incet spre tare, spre rar si clar, spre un sunat scurt, apoi scos telefon si sunat pe telefon, auzisem telefonul, dar somnul era mai profund decat telefonul, pana si sunetul soneriei imi parea un radio de noapte ce nu e ascultat de nimeni, daca nu anunti din timp, risti sa strici planuri si chiar sa te inviti cu forta, blocurile cu coduri la interfon ascund oameni mai neseriosi, mai introvertiti si mai misteriosi privind egoismul lor, in orice caz mai paranoici, caci oricine poate intra in scara, orele sunt inaintate, frica si frigul pot sa locuiasca impreuna. Nu raspunde trebuie sa ma intorc inapoi la prietenul meu hengdai, caci acest prieten mi-a oferit o camera din apartamentul lui, cel putin pana primul copil al acestuia ar trebui sa se nasca, in momentul acela era doar logodit si trebuia sa se insoare peste cateva luni in mijloc de vara. Cea mai lunga relatie a mea, gen de 7 ani de zile a fost aceasta fratie in care un lup mai mare decat mine, m-a gazduit in vizuina lui, in momentul in care unchiul meu mexican, ma sfatuia ca un student traieste mai bine in camin, eu abea reusind sa-mi platesc prima taxa, am cam ramas hoinar intr-un fel de gand de tabara, in care un loc intr-un camin, parea celula de baza a tanarului ce nazuia spre orasul mare. Studenti in camine, prima forma de imigratie ruralo urbana, loc in care puteai in siguranta sa-ti faci studiile sa-ti gasesti de munca si sa incepi sa te gazduiesti, era un gand departat pentru mine in primul semestru de facultate. Boschetaream la un coleg de facultate si el punkist, care prinsese o soparla cu un loc in P-urile din Regie, chiar la bulevard. Mi-am petrecut acolo zilele in care realizasem ca legaturile de  sange intr-un oras mare nu prea te ajuta sa convietuiesti si sa te feresti de ploaie, asa ca acest coleg imi oferise din putinul lui un loc in acelasi pat cu el pentru o perioada scurta, ca sa pot prinde vacanta de iarna sa apuc sa strang bani acasa de la ai mei bineinteles...ca scoala nu te invata la inceput sa faci bani, multa teorie nu tine de foame. Prima zi de nastere am petrecut-o in acest camin, cu o sticla de skol si un pachet de lucky rosu pe vremea aia 5 lei si 10 bani. Erau oameni tineri ce ieseau si intrau noaptea din camin ca dintr-o cazare in Navodari. Parca eram intr-un soi de tabara cu scoala asta ce nu parea ca se mai termina cand de abea incepe, acest soi de tabara in acea noapte cand am implinit 20 de ani a inceput sa-mi miroasa a viata.

Locul la camin a fost teapa, asa ca spre norocul meu am dat de un consatean, prieten cu un vechi prieten de-al meu, un om cu care am copilarit, m-a gazduit in chiria s-a, mi-a dat o saltea si de atunci m-a carat ca pe un melc, sapte ani mai tarziu cand, dupa ce creditul I-a oferit un apartament, eu deja eram proapatul sau chirias, asteptand in pat, ca logodnica lui sa devina din ce in ce mai drastica, caci femeile sunt teritoriale, atunci cand intemeiaza un camin, nu e nimic personal, dar acela e timpul in care, o femeie intra pe postul de turist si in fiecare saptamana acel catelus speriat, se transforma zi de zi de la o gospodina atenta la un paznic fascist, ce cu pizda machiavelica, ademeneste mintea masculului alfa si o intoarce si incepe sa bata la ea ca la fierul incins si fierul incepe sa se indoaie. Zilele nu-mi erau numarate propriu zis, dar  stiam ca mi frica sa ma mut de unul singur pe o chilie mica cu chirie, inca nu eram pregatit de asta, dar stiam fel de fel de persoane ce locuiau singure si le mai vizitam, ca sa-mi iau un aer in piept, sa vad una dintre ele, sa vad daca si ea ma place, sa vad daca e de acord sa ne impartim sufletele aa cum impartim si chiria si sa ma stabilesc si eu la randul meu pentru o perioada. Un singur lucru mi-a fost stabil in Bucuresti, sacul de dormit, pe care l-am botezat Seasick Steve pentru un vers din walking man. 

Usa ramane inchisa, telefonul suna, ea nu raspunde, trebuie sa ma intorc la lift, ma urc in el, apas cu incredere parterul, gigantul incepe sa se miste incet si eu antiliftez acum cu o colivie ce mi se parea ca coboara ca in mina de acasa, unde tata ma ducea ca sa-mi arate cum pot sa ajung daca nu am carte. Liftul coboara si parca ma simteam ca un ortac coborand in the Mines Of Moria, o colivie ce cobora intr-un tub spre pamant cu viteza infinitului din care nu mai puteam sa ies, camera liftului incepe sa-mi para mai mica si mie imi vine sa ma sufoc, e primul atac de anxietate, aerul din pept se pierde precum se pirde versul din infernul lui Dante Aligherii si pe poarta din Mines Of Moria, ^tu cel care intri lasa aici orice speranta^, incep sa cred ca speranta asta e ca un fel de besina, caci ea e ultimul lucru ce il mai gasesti la fundul unei Pandore, daca o cauti la cutiuta.

Imi pierd suflul pe dumul inspre in jos si cand liftul se opreste, simt cum corpul vrea sa paraseasca incinta blocului, Elvis has left the building, ca ultimul mohican al noptii, era strada unor codri pe margine de parcari inconjurate de blocurile bulevarduui 1 decembrie, pe stanga aveam zidul cel mare si alb si pe dreapta un alt zid de patru etaje, mai molcolm ce e drept, un bloc lung ce venea diagonal catre drumul pe care mergeam eu, imi arata in fata ochilor precum un televizor lung, in care un singur pixel parea aprins. Bucataria primei scari de la strada pe care treceam eu avea un bec aprins, la baza geamului se vedea in negru caci lumina batea din spate, o forma de batic clasic de baba, de cand eram mic imi era frica de aceste magestice creaturi, purtatoare de baticuri negre, vaduve singure, ceva din acel negru lipsit de speranta la capat de viata, nu prea te atrage ca și copil, asa cum te atrage mai apoi povestea. In mai multe vise aveam senzatia ca mergeam pe strada si intre oameni gaseam in orizont acea figura de batic negru din spate, care dupa ce ma aproapiam mi se revela in niste cuvinte de neinteles, ca si cum m-ar descanta si corpul meu devenea amorf si pica intr-un lesin din care ma trezeam cu sudoare la mijloc de noapte. De data asta sunetul incepea sa-mi atinga tobele timpanelor si o auzeam ca pe un soi de doina a sufletului feminin, doina de jale care e o forma de doina de dor, doar ca un dor mai negru putin, un dor melancolic in care iti aduci aminte ca ai avut un companion in viata ta care s-a stins si iti este dor de el, pentru ca asa cum prietenul la nevoie se cunoaste si partenerul de viata, daca totul e corect te ajuta la nevoie si iti pune si perna lui, fluturele de la perfuzie si chiar pampersul. Oamenii cu scutec se nasc si cu scutec se duc uneori daca sunt prinsi de batraneti dar si de boli grele. Sfarsitul unui om e un regres trist de maimuta, cand pamantul cere de la minte totul inapoi. Uiti ca sa poti sa mori mai usor, iti linistesti sufletul pentru ultimul drum. De data asta vocea de baba suna a doina de jale, doar ca era mai recitata, nu era cantata, sunt doine si locuri.

-Hai Vasile iarna-mi crapă, adu-mi o cana cu apa, Hai Vasile I-a zapada, adu-mi cana de otravă, cana cea de capatai, la capatul drumului.

Cand cineva te cheama inapoi, se simte singura si ii este greu fara tine in lume, Vasile, Vasile un cantec de porumbel repetat de o bufnita la mijloc de noapte friguroasa....Vasile Vasile, ma uit in jur, Vasile nu-i, abea atunci imi pica fisa si mi se pace frig pe sirea spinarii, Eu sunt Vasile. Cum spuneau fascistii in propaganda; nici un lucru nu e adevarat, depinde decate ori il repeti; Vasile, Vasile, capul negru nu se misca, eu ma misc ergand pe stradă dar mai cu greu acum, parca nu vreau sa ajung, de frica sa nu lesin langa adevar. Vasile, Vasile, pastile dupa pastile.

Ajung spre lateralul blocului, sunetele nu se opresc, nu indraznesc sa ma uit catre geam nici macar cu coada ochiului, frica nu ma lasa, incep sa ma linistesc odata trecut de bloc si sa respir aerul rece din nou si dupa cincizeci de metri ma opresc, nu mai aud sunetul.

Abea acum ma intreb... oare acea baba era in mintea mea sau chiar era in bloc? Trebuie sa ma intorc ca să nu ramân, ba esti prost? bă esti nebun?

Merg incet incet inapoi, ajung la scara si baba la geam ca randunica noptii statea sa numere corbii din grauri. Continua sa doinească precum o fac pisicile intre blocuri iarna.

-Ma muiere nu ai ce face? consumi curentu degeaba? cu geamul deschis? is oameni ce dorm cu aragazul aprins in seara asta si oala de apa pe el si tu il scoti pe Paunescu pe geam din casa? Hai ca e tarziu de Grigore Leshe, da-i drumu in casa ca te cauta violu la pensie. 

M-am trezit si m-am linistit, baba era pe bune nu era la mine în minte...sau poate era? vom afla in episodul urmator. 

Moș crăciun și integrarea în M.I.S.A

E interesant când pe parcursul vieții ajungi să asculți fel și fel de povești în care din când în când, dacă greierul din cap veghează, poate să facă o conexiune și să le prindă ca pe niște bucăți de puzzle în care tu ca individ te crezi un fel de Sherlock Holmes sau ai impresia că ai prins-o pe Evrika de picioare. Dacă e tot despre sezonul de iarnă, trebuie să îți spun că cea mai plauzibilă poveste pe care am auzit-o despre Moș Craciun nu mi-a povestit-o sticla de Cocacola.

Se făcea că în Finlanda sau pe unde este Laponia prin acele păduri prin care în din când în când trăiau oameni ca vikingii, cum trăiesc și astăzi ruși prin pădurile Siberiei. Fel și fel de oameni misterioși plini de un fel de har dar și cu o umbră mare, ce au o chemare a misterului vieții, la un moment dat se desprind de vatra satului și ajung niște pelerini pustnici într-un drum fără sens în care nu ști dacă sunt împinși de  în misterul vieții de o nevoie ce nu ști dacă ascunde o providență sau o ispită. Cum un maestru Zen nu stie dacă un lucru e bun sau un lucru e rău, dacă unul naște pe celălalt și tot așa, precum din haos se naște ordine și din ordine se naște haos, un bun exemplu de moș crăciun fiind chiar Rasputin ce pleacă dintr-un sat din Siberia spre ultima familie regală a Romanovilor, un om charismatic ce nu ști dacă este un sfânt sau este un vrăjmaș, destinul lui nu am să îl relatez eu aici, există surse de tot felul, un alt moș craciun pare a fi Merlin druidul, de fapt unde vreau să ajung este că legenda lui Moș Craciun aduce la o comparație a acestuia cu un șaman/druid/maestru zen/proroc om sensibil la elementele pamîntului și mai aproape de misterele vieții decât orice persoană dintr-o anumită societate într-un anumit timp. 

Se spune că în perioada rutului la reni, aceștia caută prin zăpadă o ciupercă ce seamănă cu hainele roșu alb, imagini mai vechi ale moșului arată culoarea verde a acestuia, însă prezentat de occident seamănă cu ciuperca amanita muscaria, se presupune că masculii ren, mănâncă această ciupercă, ergo Rudolf cu nasul roșu, parcă cineva il strigă...-Rudolf! și el scoate nasul din zapadă cu o bucată de ciupercă pe vârful nasului. Rudolf după ce manancă ciuperca și este observat de om, stăpânul său, are comportamente ciudate. Din această îmrejurare când Rudolf urinează, omul îî gusta urina și se privește ochi în ochi pentru prima dată cu renul, întelegând amândoi că se află on the dark side of the moon, adică drogați. Unul din primele efecte ale ciupercii otravitoare(intre otravă și drog o linie subtire separă conceptele) este efectul zborului, de acolo zborul moșului cu renul. Se presupune că omul după ce manancă ciuperca si ajunge un druid, într-un loc misterios în universul conștiinței, iarna precum un pustnic, cand anul vechi se transforma într-unul nou, vizitează omul normal gopodar, care îl primește și găzduiește în casă, moș craciun se druidizează, pleacă momentan pe lumea cealaltă, vine înapoi și face previziuni gazdei sale despre noul an, acesta fiind cadoul moșului, un fel de prorocire. La fel dacă mă gandesc la asceți se poate întampla asta pe partea cealaltă, prin post si privarea corpului de cele necesare și mânat de rugăciune la fel prin spovedanie și împartașanie, oameni apropiați divinității se presupun a fi înainte văzători sau partinitori de revelații din lumea deziluziilor sau ce pot eu sa știu. 

Paralela asta am legat-o de cazul domnului Bivolaru, un fel de guru a unei comunități de yoghini din Romania și Europa, ce anchetat de guvernul român pentru un caz în care în urma unui ritual, făcea cinste unor femei minore cu bautura ce o i-a moș craciun de la ren, mă face să cred că ceva halucinogen a stat la mijlocul revelației. Culmea după ce părăsește țara este protejat în Franța și mai apoi în Suedia de parcă Bivolaru se înoarce din nevoie pe pământurile ancestrale ale lui moș Craciun.